Sunt o fiara neimblanzita, fara scrupule, cu ginduri ascunse. Sunt un demon, nu un inger, am propriile reguli din cerul meu desprinse. Ador sa rup tacerea prin minciuni vesele, sa invart totul si nimicul pe degete. Epuizat scrasnesc din dinti si tintesc catre cer, cat mai departe de demonii ce i-am creat cu ajutorul tau, cu trupul zgariat strivit-am norii de ploaie ce imi acopereau orizontul. Am strans doar minciuni si lacrimi pe care le-am innodat in gat ca sa nu-mi sfasaie si putina demnitate ce mi-a mai ramas.
Nu ma intreba despre ce vorbesc. Imi racesc si eu gura odata cu vremea, pierdut intr-un august mut si lung. Mai sunt cateva zile si totul va fi acoperit de frunze, iar atunci, orb fiind, va trebui sa calc sa merg mai departe. Lasa-ma sa-mi astern aici putinele ganduri ce inca ma bantuiesc. Pentru ce sa caut fel de fel de explicatii pentru un act ce se afla in trecut? Prefer sa tac.
Sunt altfel, nu pot fii asa cum isi doreste fiecare. Astept sfarsitul lui august. Dupa aceasta luna se va naste un alt deplorabil eu, maturand usurel trecutul in versuri care se vor asterne ca si praful pe corzile subtiri ale chitarii mele. O sa ingrop febra ce inca o port in suflet si sub un lung dus rece de octombrie, noiembrie si decembrie mi se vor vindeca buzele folosite. Am nevoie sa respir printre atate reprize de vise prelungite, realitatea pare uneori prea departe de mine.